În apartamentul soților Marinescu, aparatul de aer condiționat funcționa la minimum, dar chiar și așa, Anton Marinescu îl privea din când în când pe furiș cu o expresie nefericită întipărită pe chip. Dacă ar fi fost singur, și-ar fi pus un fes ori măcar o șapcă pe cap. Cu meningita nu te joci!

În fața lui, de partea cealaltă a unei mese din lemn de nuc cu incrustații, stătea un bărbat înalt, cu părul dat cu gel. Vestimentația lui, modul în care făcea uz de ea, sugera fără vreun dubiu succesul financiar. Sacoul, cămașa, ceasul de la mână, proveneau din colecția uneia case de modă inaccesibile în anumite cazuri până și oamenilor cu dare de mână.

Vlad Pamfiru puse câteva bancnote deasupra potului, apoi, din interiorul sacoului, scoase un teanc de bani prinși cu banderolă și-l aruncă deasupra:

– Cinci sute ai tăi plus zece mii ale mele.

Anton puse cărțile jos.

– Serios? Ce te-a apucat? Credeam că jucăm ca să ne distrăm. Și așa, cinci sute erau prea mulți pentru mine. Nu am în casă banii ăștia pe care îi ceri tu.

Vlad râse și se lăsă pe spate în fotoliu. Mâinile atârnând moi peste brațele fotoliului și picioarele depărtate dădeau impresia unui client plictisit care așteaptă un sex oral din partea prostituatei angajate cu ora.

– Bătrâne, ce zici tu acolo nu există. Toate jocurile, toate, fără excepție, se joacă pentru a câștiga. Chiar și atunci când dai la buci, vrei să câștigi ceva: respectul femeii căreia i-o dai.

Anton privi inconfortabil peste umăr în direcția bucătăriei.

– Nu vorbi, te rog, așa. Alinei nu-i place când cineva vorbește urât lângă ea.

– Dar, ce-i urât în a da la buci? Presupun că asta-i faci și tu ei, nu-i așa? Adică, te rog să mă ierți, spune-mi dacă am dat din nebăgare de seamă peste vreo șosetă destrămată de familie!

Zgomotul unor unghii lovind impetuoase lemnul întrerupse bâiguielile incoerente ale lui Anton.

– Nu-i purta tu de grijă, că dă. Și dă chiar bine, dacă vrei să știi!

Din cadrul ușii de la bucătărie, trupul mlădios al Alinei, cu picioare lungi și articulații fine, încărca încăperea cu electricitate statică prevestitoare de rău.

Vlad zâmbi în colțul gurii. Soția ambițioasă își apără soțul molâu. Orice atac la adresa lui era o declarație de război adresată ei. Iar ea nu-și putea permite să refuze ori să piardă vreo bătălie. În clipa în care ar fi făcut-o, ar fi trebuit să recunoască ceea ce nici în vis nu-și permitea să admită. Că se măritase cu cine nu trebuia.

Roti paharul între degete, surâse, apoi bău din el. Ca întotdeauna, ce există în exces la exterior, lipsește în interior. Dovezile de dragoste și de susținere elocvente, subliniate cu două linii roșii, ca să se vadă, ascund de cele mai multe ori o cruntă plictiseală și lipsă de interes.

Se ridică grăbit din fotoliu și se înclină ceremonios:

– Se pare că m-am apucat să joc poker cu membrul nepotrivit al familiei, scuzat să-mi fie jocul dintre, ah, mă scuzați, de picioare – ce tot bodogăn eu aici?! Jocul de cuvinte, asta voiam să zic!

Alina răsfiră cu un gest autoritar cărțile lui Anton și își mușcă gânditoare buza. Vlad își desfăcu în evantai cărțile, asigurându-se că stau la o distanță suficient de mare una de cealaltă ca Alina să le poată recunoaște după semnele discrete existente pe spatele lor.

Dar, cum aproape nimic în viață nu este ceea ce pare a fi…

Prin intermediul unei prietene comune, Vlad Pamfiru aflase că în casa soților Marinescu în fiecare vineri seară era ladies’ night. Mai multe doamne din clasa de mijloc se întâlneau, jucau cărți, beau vârtos și pierdeau pe măsură. Cum gazda ieșea de cele mai multe ori în câștig, explicația putea fi doar una: cărțile erau măsluite. Apoi, pentru că trebuia, a pătruns în casă, a înlocuit pachetul de cărți cu unul modificat, s-a împrietenit Anton Marinescu, arhivar la primăria de sector, și în cele din urmă s-a autoinvitat la un joc de poker pe bani.

– Cu ce ai aici, ai putea să mergi la sec, spuse Alina, străduindu-se cu greu să-și ascundă surescitarea. Pune terenul din Cernica. Face cel puțin zece mii de euro. Chiar doisprezece mii, dacă stau puțin mai bine să mă gândesc.

Pe fruntea lui Anton apărură câțiva stropi de transpirație.

– Ali, ești sigură? Adică, zece mii sunt bani, nu jucărie. Eu zic să ne aruncăm.

Fin cunoscător al lăcomiei umane, Alina se retrase un pas pentru a-și pregăti următoarea mișcare. Mototolul ei de soț avea două perechi, valeți cu șeptari. Filfizonul în sacou Armani, doar o pereche nenorocită de ași. Oare cât era dispus să pluseze?

– La Cernica, lângă pădure? intră Vlad în joc. Dacă este așa, mă văd nevoit să vă dau dreptate. Valorează pe puțin douăsprezece mii de euro.

– Așa este. Acceptați gajul la banii aceștia?

Din geanta diplomat aflată lângă fotoliu, Vlad scoase alte două teancuri de bani. Doamna casei nu era singura care știa cum funcționează mintea umană.

– Nu doar îl accept, dar și plusez peste! Două mii ai dumneavoastră, cu douăzeci de mii ai mei. Ce să-i faci, se pare că azi se pare că e ziua lui doi, spuse el, un rânjet umed lipindu-i-se insistent de buze.

Alina își făcu vânt cu degetele.

– Mi se pare mie sau s-a făcut dintr-o dată cald aici? Trebuie să fie de la cei treizeci de mii de euro de pe masă!

Anton o prinse de mână, grijuliu, dar în același timp și temător. Recunoscuse în privirea aprigă a soției lui patima care-l făcuse s-o ceară de nevastă, dar de care îl și îngrozea în același timp. Ferească Dumnezeu să se afle vreodată de partea ei nepotrivită!

– Albinuțo, știu că-ți place să te joci cu focul, dar, gândește-te! Nu avem de unde să scoatem banii ăștia.

Alina îi prinse obrazul în palmă la fel cum s-ar fi comportat cu un copil pe care l-ar fi găsit printre ruinele unei case distruse. Și într-un fel, chiar așa se și întâmplase. Pe Anton îl întâlnise în cea mai proastă perioadă a vieții ei. Sedusă și abandonată de un escroc mai mare decât ea, umbla oarbă pe stradă, cu hainele sfâșiate, gata să-și pună capăt zilelor. Nu așa, și mai ales, nu ei! Nimeni nu avea voie să-i facă ei una ca asta! Fusese nevoie de Anton și de dragostea lui molcomă, cu nimic ieșită din comun, pentru a se putea retrage, pas cu pas, de neantul care stătea pregătit, gata s-o înghită.

– Bondărel, dacă ne oprim acum, înseamnă să pierdem pe nimica terenul de la Cernica –

– Pe nimica, la Cernica. Uite rima, nu e scrima! o întrerupse Vlad. Iertați-mi curiozitatea, dar, pe lângă poker vă mai ocupați și cu versificația?

Alina își șterse mâna de pantaloni ca de o pastă cleioasă și dezgustătoare:

– Ce propuneți, domnule… Îmi cer scuze, dar v-am uitat numele.

– Vlad, oferi prompt bărbatul. Vlad cu șusta, care ridică … fff… fu… f-mangusta! Te uită bădie, cum vorbesc în poezie!

Își trecu alene degetul peste rana flămândă care-i ținea loc gură, apoi adăugă molatec:

– Ieșitu’ ca ieșitul, dar să vezi cum e cu intratul…

Vlad își strânse cărțile în palmă, apoi le răsfiră din nou.

– Mașină? Casa aceasta?

– Casa nu-i încă plătită, iar mașina nu face treizeci de mii, sughiță Anton, privind cu frică la Alina.

Vlad cântări cărțile în palmă, le răsfoi la colț, ca în cazino, apoi le puse pe masă.

– Dacă nu mă înșel, fie faceți rost de treizeci de mii, fie mă împroprietăriți la Cernica. Știți, mă întreb dacă soția dumneavoastră s-ar ridica la această sumă. Ce ziceți de oferta mea?

Anton se ridică violent în picioare:

– Am auzit bine? Vreți să îmi joc nevasta la cărți?! Bine, dar asta este –

Alina îi puse o mână pe umăr, forțându-l să rămână pe loc.

– Bondărel, nu te supăra. Domnul Vlad este un gentleman. Oferă o sumă considerabilă pentru o femeie pe care doar tu o consideri de neprețuit. Eu zic să-i luăm banii, apoi să-i facem vânt din casă și ne punem pe un, cum i-ați spus, domnule Vlad? Un dat la buci?

– Întocmai, rânji bărbatul. Un dat la buci se pare că e pe țeavă la doamna. Mă rog, nu încă, dar din ceea ce-mi spuneți, tocmai se pregătește unul.

Alina luă cărțile lui Anton și le întoarse.

– Două perechi: valeți cu șeptari. Dumneavoastră?

– Trei ași.

Alina se agăță de umărul lui Anton:

– Nu se poate, bâigui ea. Nu are cum. Vreau să văd!

Vlad își aranjă sacoul, cravată, butonii cu rubine, apoi îi întinse din vârful degetelor cărțile. Din cauza distanței prea mari, Alina se văzu nevoită să se aplece.

– Se pare că ați câștigat, domnule Vlad… șopti ea abia auzit.

– Cu șusta. Iar acum, mergem să vă arăt mangusta, râse bărbatul, ridicându-se în picioare. Încotro e dormitorul? Știți, e vorba despre treaba aia cu datul la buci…

Alina își luă soțul în brațe, obligându-l s-o privească în ochi:

– Puneți căștile și uite-te la televizor. O să fac în așa fel încât să nu dureze mult. După ce pleacă, o să scot o sticlă de lapte din frigider, dulceața ta favorită din cămară, și o să-ți fac un munte de clătite. Cel mai mare munte de clătite din lume am să ți-l fac!

Lui Anton i se înmuiară picioarele și se prăbuși pe podea. Alina își trecu din mers degetele prin părul lui. Tot la fel cad și vițeii atunci când sunt loviți cu barosul în cap la abator.

– Pe aici, domnule Vlad. Veniți să-mi arătați, vă rog, mangusta. Spuneți-mi că nu e vorba, de fapt, despre un limbric minuscul.

Goală, întinsă pe spate, Alina luă o pernă și și-o aranjă sub cap:

– Când ai înlocuit cărțile? Inutil să negi. Mi le cunosc pe ale mele. Ar fi trebuit să-mi dau seama că nu sunt aceleași, că cele din mâna ta erau o idee mai noi decât ar fi trebuit să fie. Proasta pământului!

Vlad își scoase cravata, apoi cămașa, rămânând gol în lumina veiozei de podea.

– Ieri. N-am vrut să risc mai mult decât era necesar. Un singur joc, și te-ai fi prins de șiretlic.

– De ce? Nu te știu, nu te-am văzut în viața mea. Habar n-am cine ești și de ce ți s-a pus pata pe mine. Și de ce așa, în felul acesta? Adică, ai fi putut să faci și tu ca orice bărbat normal, să încerci să mă agăți pe stradă!

– Nu-mi place să mă ascund. Secretele de genul acesta distrug familiile și dăunează afacerilor. Anton te iubește. Data viitoare, n-o să i se mai pară un capăt de țară. O să-și pună de unul singur căștile, o să iasă la o bere cu băieții ori o se rezolve cu una dintre vecine. Sunt câteva prin zonă care n-arată chiar rău.

Alina se ridică într-un cot:

– Despre ce afaceri vorbești? spuse ea, rotindu-și o șuviță în jurul degetului.

– În casa ta vine o anumită Violeta Petrescu. Nu este încă un fapt cunoscut, dar soțul ei urmează să primească o funcție importantă în primărie. Din nefericire pentru el, este mai corect ori mai fricos decât ar vrea unii oameni importanți să-l știe. Avem nevoie să-l avem cu ceva la mână. Începând de săptămâna viitoare, vei începe să organizezi niște orgii discrete, numai lume bună – o să te ajutăm și noi aici – unde ai s-o inviți pe individă. Îți sugerez să-l implici de la început pe Anton. O să fie mult mai simplu așa.

Alina îndreptă cu palma o cută a cearceafului:

– Frumos gândit, impecabil pus în practică. Să zicem că te ajut. Mie ce îmi iese la afacerea asta?

Vlad rânji și se apropie de pat.

– La afacerea asta, ție mai întâi o să îți intre. O să-ți intre până o să faci miau! De ieșit, ce spui pentru început de cele treizeci de miare de care tocmai te-am grațiat? Eu zic că nu-i rău pentru o noapte de muncă. Pe urmă, dacă ești fată de comitet și faci ce ți se zice, or să mai vină și alții. În doi, trei ani, te poți retrage din afaceri, să crești pui de prepeliță în casa de la țară pe care o să ți-o cumperi cu Anton.

Alina râse, rânjetul fără ranchiună a escrocului care a întâlnit un escroc mai mare și mai puternic decât el. Se cambră de spate, lăsând umbrele din încăpere să-i mângâie pielea satinată. Încet fără să se grăbească, își trecu mâna printre sâni către pântec, pregătindu-se. Vlad cu șusta nu exagerase. Ceea ce se îndrepta către ea arăta, într-adevăr, mare cât mangusta.