În pragul ușii, Marius Mocanu se asigură încă o dată că are cheile la el. Își palpă buzunarele pantalonilor, dar, spre groaza lui, nu le găsi acolo. Mâinile îi țâșniră către piept, pipăind sacoul. Figura speriată și palmele apăsând în zona pectorală îl făceau să semene cu o femeie care încearcă să-și acopere sânii de privirea unui nepoftit. Apoi își aduse aminte că le pusese într-unul din buzunarele genții de lucru și se liniști.
Ieși pe hol și rămase înmărmurit. Vecinul său, domnul profesor Bidinescu, cadru didactic de lucru manual, un domn cu o vastă experiență în profesia sa, își vopsea tacticos ușa. Marius Mocanu inspiră pe nas, pregătindu-se pentru o delectare olfactivă; de când se știa, iubise astfel de mirosuri. Benzina, eterul ori simplul spirt reprezentau o adevărată încântare pentru el.
Fu însă surprins. În locul mirosului de vopsea proaspătă, resimți o puternică aromă de mentă. Se opri intrigat.
– Bună ziua, vecine! îl întâmpină profesorul Bidinescu. Încotro ai pornit?
Marius Mocanu, M&M, după cum îl poreclise un asistent spătos în perioada în care fusese internat pentru tratament, făcu un pas înainte.
– Aia-i pastă de dinți?! întrebă el, aranjându-și ochelarii. Ca să vadă mai bine, se îndoi de mijloc, rezemându-se cu palmele de genunchi.
– Și încă una de cea mai bună calitate! îi replică plin sine profesorul de lucru manual. Folosită în special pentru morse, rinoceri și neapărat în cazul hipopotamilor.
– Și văd că și pentru uși, nu se putu Marius Mocanu să se abțină.
Bidinescu îl privi câș.
– Prospectul fabricantului nu specifică acest lucru, dar sunt convins că este o scăpare. Lemnul de frasin are în compoziția lui până la 45% calciu. Un astfel de tratament nu are cum să-i strice. Tacticos, aplică puțină pastă de dinți pe suprafața ușii, apoi se apucă să o întindă cu trafaletul a cărei coadă o ținea în palmă. Zrrrruuuu. Zrrrruuuu. În sus și în jos.
Marius Mocanu ochi o zonă încă “nevopsită” și ciocăni cu unghia. Așa cum se aștepta, îi răspunse un sunet de metal. Se îndreptă de șale, scuturându-și mâinile una de alta. În colțurile ochilor pumnalele ironiei își ascuțeau nemiloase tăișurile.
– În lemnul de frasin, poate, dar ăsta-i fier toată ziua. În el cam cât calciu există?
Bidinescu îl privi cu milă, ca pe un elev nu prea inteligent, care mai e și leneș pe deasupra.
– În fier există carbon în diferite concentrații, nu calciu. Eu vorbeam de aspectul ușii, nu de componența ei.
În fine Marius Mocanu înțelese ce voia să zică profesorul. Ușa era protejată de o foiță lucioasă care imita aspectul de lemn.
– Autocolantul? Despre el este vorba?
Bidinescu dădu să-i răspundă, dar fu întrerupt de zgomotul cabinei de lift aflată în ascensiune. Prin liniștea dimineții își făcu loc un glas atins de licori cu cifră octanică mare: “C-așa beu oamenii buni, c-așa beu oamenii buni. De sâmbătăăă pââână luni”. Urmă o pauză, apoi glasul reluă cu timbru de tenor care își face încălzirea: “De sâmbătăăăăă pânăăă luni”.
– Promite, tipul, opină Marius Mocanu.
Profesorul oftă.
– Doar promite, că de cuvânt nu se ține. De săptămâna trecută mă tot duce cu vorba că o să mă ia cu el în următoarea călătorie cu balonul. Pe dumneata te-a dus?
Ca să impresioneze, Marius Mocanu nu răspunse pe dată, lăsând impresia că încearcă să-și aducă aminte.
– Aș zice ca nu, concedă el la un moment dat.
Bidinescu dădu de câteva ori cu trafaletul pe ușă, boscorodind mânios în barbă.
– Ei, bine, așa cum te-a dus pe dumneata, m-a dus și pe mine. Cică sindicatul licuricilor ar fi intrat de ieri în grevă, interzicându-le celor angajați de către Marinuș să mai deservească farul de la pupă.
– Nu pe cel de la provă? nu rezistă Marius Mocanu tentației de a-i administra profesorului un ghiont; prea se mai credea deștept individul. Știți, prova este partea din față. Mă gândesc că acolo ar fi cel mai natural să existe un far, dacă tot se amplasează unul.
Bidinescu puse deoparte trafaletul și își trecu degetele mari în spatele bretelelor salopetei de lucru. Mic, îndesat și cu bască era imaginea fidelă a instalatorului italian Mario din jocurile video.
– De la provă, zici?
Marius Mocanu îi trimise un rânjet cu ac.
– Eu așa zic. Pupa e partea din spate a corabiei, de unde și expresia marinărească “Să mă pupi în…”. O fi inventat-o vreun marinar.
Câteva etaje mai sus, tenorul de ocazie informa plin de vervă: “C-așa beu eu și cu tata, c-așa beu eu și cu tataaa, dintr-o sâmbătăăăă în altaaaa…”
– Da, unul beat, clătină din cap Bidinescu. Luă trafaletul și reîntoarse la treaba lui. Cu stânga punea pastă de dinți pe ușă, cu dreapta o întindea într-un strat subțire și uniform. Când tocmai dădea să plece, Mocanu îl auzi strecurând supărat printre dinți: Dacă până și licuricii de la provă pot să intre în grevă, așa, de capul lor, nu știu, zău, unde o să ajungă lumea asta. Cineva ar trebui să pună o dată pentru totdeauna ordine în babilonia în care trăim.
Cu accente de Nessun Dorma, Marinuș atacă ultima parte a ariei, dezvăluind teribilul mister: “De n-ar fi horinca-n sat, de n-ar fi horinca-n sat, niciodatăăă n-as fi beaat.”.
Marius Mocanu se mai verifică o dată de chei, apoi intră în lift. Fără să ezite, apăsă la întâmplare pe unul dintre sutele de butoane nemarcate, unele mai mari, altele mai mici, aflate pe panoul de control și închise ochii. Un pui de somn ar fi fost numai bun. Până la parter avea de parcurs o veșnicie și ceva.
SFÂRȘIT
- Emoționantă
- Fascinantă
- Amuzantă
- Plictisitoare
- Tristă
- Enervantă