Turda colț cu Mihalache

Mihai Banu se apropie nehotărât de șirul de taximetre ce aglomerau colțul intersecției dintre străzile Ion Mihalache și Turda. Afișând dezinteresul pietonului ieșit la plimbare, el trecu în revistă starea tehnică a mașinilor, încercând să evalueze probitatea morală a șoferilor. Taximetriștii – este un fapt cunoscut – dacă nu ești cu ochii pe ei, te jumulesc ca pe un gânsac.

De la câțiva metri distanță, vocile șoferilor îi veniră în întâmpinare:

– Când mi-a zis prețul final, am crezut că am să-i dau un cap în gură, zise un scundac crăcănat și fără ceafă. Noroc că m-a ținut Vasile, ală de umblă mereu numa’ la costum, că mi ți-l călcam pe loc în picioare. Păi cum băi băiatule, i-am zis eu, două milioane pentru o revizie la instalația de gaz?

Scuipă lat pe asfaltul fierbinte.

– În morții lui de jegos, cum să nu vrei să-i rupi capul când la banii ăștia îmi luam alta nouă? se îngrețoșă el, trăgându-se de șlițul pantalonilor în murmurele de aprobare ale celorlalți taximetriști ieșiți din cotețele lor încinse în căutarea unui fir de răcoare. Deși trecut de miezul nopții, aerul încă mai păstra arșița miezului de iulie.

Cuvintele șoferilor rămaseră în spate, condimentate cu obscenități formulate explicit, cu lux de amănunte. Mihai Banu își arcui a dispreț gura cu buze palide; cu unul ca ei nu ar fi mers niciodată.

Își trecu mâna prin părul nisipiu, rărit înainte de vreme, apoi își șterse fruntea bombată cu dosul mâinii. Înghiți în sec, ochii clipindu-i des în orbitele adânci, delimitate de sprâncene aproape inexistente.

Se opri în dreptul ultimului taximetru, fără să se fi decis pe care dintre ei îl va ruga să-l ducă acasă. S-ar fi întors să o ia de la capăt, dar îi era rușine. Șoferii l-ar fi putut crede vreun cărpănos în căutarea unui chilipir, gata să se tocmească până la ultimul leuț. Inadmisibil. Mai bine o lua pe jos.

– Unde doriți să mergem domnu’? îl interpelă șoferul mașinii lângă care se oprise, un tip peste măsură de gras, ale cărui mâneci suflecate lăsau să se vadă o pereche de brațe păroase.

Mihai Banu roși puternic. Ar fi vrut să-l refuze, dar îi era jenă. Apoi, de ce ar fi făcut-o? Omul întrebase politicos, nu dăduse cu parul. Adevărat, nu-i inspirau prea mare încredere, nici el, nici mașina lui, o Dacie Logan obosită cu geamuri fumurii, însă nici colegii lui nu erau mai breji.

Puse mâna pe portieră, deschizând-o cu mișcări precipitate. În spate, conversațiile taximetriștilor încetară brusc.

Mihai Banu se urcă în mașină, murmurând slab, a scuză:

– Făinari 18. Este pe lângă –

– Moșilor, rosti șoferul cel gras cu o undă de superioritate în glas, demarând de la bordură.

Dintr-o dată preocupați de rablele lor, taximetriștii își făcură de lucru, evitând să privească la mașina care aluneca la pas pe lângă ei.

– Cred că mă duc acasă, rupse la un moment dat unul dintre ei tăcerea. Mi-a ajuns pentru azi.

– Că bine zici, sări un altul. Îmi iau în drum o bere și mă bag la televizor, adăugă el, ambalând motorul mașinii, cât pe ce să-l înece. Demară în trombă, uitând să aprindă farurile.

Intersecția s-a golit de taxiuri. Și nici măcar nu e vreun meci în seara asta.

Sfârșit

Image taken from www.deviantart.com

Thanks for rating this! Now tell the world how you feel - .
Cum ți s-a părut această povestire?
  • Emoționantă
  • Fascinantă
  • Amuzantă
  • Plictisitoare
  • Tristă
  • Enervantă
Share with your friends










Submit