Bătrâna netezi în mână bancnota de cinci sute de euro primită ca aconto. Hârtia se umezi, lipindu-i-se de palmă. Ca niciodată în cariera ei de vrăjitoare, îi era teamă.

Numai dracu’, ăl’ de nu doarme și n-are somn, numai el m-a pus să-i promit pupezei că i-l întorc pe ușchitu’ de bărba-su’, mormăi în barbă. Oftă, sugând singurul dinte rămas în gură. Dacă nu o mulțumea, farfuza de tocmai ieșise țoncănind pe toacele ei înalte avea să-i facă probleme. Mare directoare, relații în poliție, mașină în poartă mai mare decât dricul primăriei, cu totul altă plămadă decât ghindoacele din sat. Fă-l, nană, să-mi dea laic pe feisbuc, îi cereau ele îmbujorate, abia îndrăznind să o privească în ochi. Ia aici, toarnă-i în pahar praful ista, le spunea ignorând laicul pe feisbuc menționat, dându-le în schimb pudră bine măcinată de Brânca Ursului – Viagra munteanului, cum i se mai spunea – amestecată cu niscai zahăr praf. Așteaptă-l juma’ de oră să se înfierbânte, apoi bagă-l fără de frică cu capu’ între țâțe. Plecau chicotind, rumene în obraji, grăbite să pună la lucru farmecele plătite cu bani grei.

Șontâcăind din cauza încheieturilor bolnave de osteoporoză, vrăjitoarea – Zoia, cum era cunoscută de către clientela ei – se îndreptă către un dulap a cărui ușă atârna în balamalele strâmbe. Afară, lumina soarelui deveni ștearsă, trecută prin lâna nescărmănată a unui nor vestitor de ploaie.

Deschise larg ușa șuie, lăsându-și degetele strâmbe de artrită s-o călăuzească prin bezna din dulap. Cât să fi avut când am văzut-o pe bunica folosindu-l? Cinci, poate șase ani? se întrebă, recunoscând sub un vraf de batiste – păstrate special pentru înmormântare – conturul caietului căutat, a cărui grosime nu o depășea pe cea a un ziar împăturit.

Păși apăsat, lăsând șifonierul în urma ei. Pachetul i se înăbuși sub pași, imitându-i parcă în bătaie de joc respirația greoaie. O muscă adormită intră prin fereastra deschisă, așezându-se pe fruntea bătrânei.

Sictir că n-am murit încă, mârâi Zoia pufnind pe sub mustața udă de transpirație. Deranjată din prospecțiunile ei, musca își luă zborul, alăturându-se suratelor ei sub lustra imitație de candelabru. Bzzzz, bzzzz.

Bătrâna puse pe masă caietul, trăgând alături o sticlă plină cu un lichid gălbui. Ceaslovul ei de viață, ce buni ar mai fi fost acum niște dinți, oftă, străduindu-se să tragă afară dopul de plută cu degetele. Dinți, da, ar fi fost buni. La fel ar fi fost o pereche de șolduri noi, una de genunchi, una de… Închise ochii, luând o înghițitură plină. Țuica fiartă de două ori îi alunecă pe gâtlej, înlăcrimându-i ochii.

Da’ știu că nu s-a ieftinit girafa la mulțumiri, bodogăni Zoia în barbă, luând încă un gât. Dă-mi, tanti, o tinctură, o unsoare de-a matale, să-mi dau pe… o rugase nevasta directorului adjunct al combinatului de creștere al porcilor, singura sursă de venit al celor din sat. Că nu se mai uită la mine nici cu curul. Goală de-aș sta în mijlocul casei și tot nu m-ar vedea, murmurase cu lacrimi în ochi la pieptul căzut.

Țâțele nu i le-a îndreptat tinctura mea de iederă, dar asta nu l-a împiedicat pe cocoșatul de bărba-su s-o lase – cu puțin ajutor, ce-i drept – cu burta la gură, cotcodăci a râs Zoia. Puse sticla pe masă, luând înapoi caietul.

Atingerea coperților scorțoase îi dădu un fior înghețat pe șira spinării. Aici nu mai era vorba de meniul obișnuit, plante medicinale, lumânări negre (făcute în casă din ceară ordinară și cremă de ghete) completate cu incantații inventate pe loc pentru a le lua banii proștilor, ci de magie adevărată, transmisă din negura timpului din mama în fiică.

Deschise caietul, trecându-și unghia cornoasă peste desenul unei rațe sălbatice în plin zbor. Primul vers al poeziei sacadate, aducând a focuri de armă trase în aer, îi veni de la sine pe buze:

Ekete, bekete,

Figura concentrată a bunicii ei, privind țintă în caietul cu desene, îi apăru din întunericul ținut captiv în spatele pleoapele strânse. Și, întocmai ca și bunica ei atunci, Zoia ridică brațele, desfăcându-le în aer.

Întinse mâna pentru a întoarce pagina, experimentând un scurt moment de pierdere a echilibrului. Țucata, nekete, murmură bătrâna următorul vers. În jurul ei aerul prinse a se răci, căpătând un vag miros de brad.

Pierdută în senzația de plutire oferită de brațele întinse, simți trecându-i pe chip o umbră. Trebuie că visez, își spuse păstrându-și ochii închiși, e trecut de amiază, soarele trebuie să fi trecut deja de partea cealaltă a casei…

Abia perceptibilă, senzația de întuneric pe chip se repetă. Bătrâna deschise ochii, privind printre pleoapele mijite în jur. Caietul cu desene, glastra cu mărunțiș, sticla de țuică…

Brusc, îl văzu. Însoțind zborul raței sălbatice, un vultur abia schițat din câteva linii în creion se rotea la mare înălțime. E un desen. Doar un desen…, bâigui în sinea ei.

Abur, fabur, se auzi sâsâind printre buzele adunate pungă din cauza dinților lipsă. Glasul îi sună ademenitor, promițând delicii alunecoase. Pagina din caiet se întoarse de la sine, aducând imaginea unei cobre privind către două puncte îndepărtate aflate sus pe cer.

Întocmai ca în copilărie, reflexie hidoasă a fetiței purtându-și părul împletit în două cozi groase, Zoia se ridică pe degetele de la picioare, întinzându-și la maximum brațele. Aerul se despică în fața ei, forțând-o să-l urmeze.

Imagini adânc îngropate îi reveniră în memorie. Figura bunicii ei întinsă în sicriu, ascunzând sub șalul înfășurat în jurul gâtului răni ce apăruseră abia după plecarea medicului legist, mama ei în fața sobei, strângând în mână caietul cu desene, incapabilă să-l arunce în foc.

Un fir de curent săgetă încăperea, întorcând paginile caietului.

Domnul Neke, șopti Zoia desenului înfățișând un bărbat întors cu spatele, îmbrăcat în redingotă și joben.

Ca turnată în plumb, o nouă filă din caiet se întoarse făcând tăblia mesei să plesnească. Deasupra raței sălbatice, umplând pagina, ghearele unui vultur stăteau pregătite să înhațe.

Filț, pilț, gâfâi vocea bătrânei. În spate, pernele canapelei se sfâșiară în lung, umplând aerul și podeaua cu fulgi îmbibați de transpirația sutelor de spinări ce își căutaseră de-a lungul timpului culcuș printre ele.

Ochii Zoiei se închiseră. Zidul dinaintea ei dispăru, întinzând o câmpie fără margini sub aripile ei; apoi sub ghearele ei; apoi sub solzii ei. Trei seturi de imagini, văzute prin trei perechi diferite de ochii i se înfipseră în creier.

Buzele i se lățiră într-un zâmbet mustind de salivă. În buzunarul fustei, fotografia “ușchitului” de bărbat al farfuzei începu să fumege.

Ufa, ufa. Degetele bătrânei se curbară, pregătite să apuce. În spatele pleoapelor cornoase, imaginea unei camere de hotel prinse a se contura din ceață.

Tozo, tozo, intonă Zoia întingând brațul descărnat. La sute de kilometri distanță, bărbatul tresări, cuprins de un inexplicabil dor de casă.

– Lasă-mă, șopti el făcându-i semn blondei cu picioare lungi și nume simplu de pronunțat – Viki, Miki, Piki, oricum, ceva pe aproape – să se dea la o parte.

– Dacă ai obosit, putem încerca altceva, susură Viki, sau Miki sau Piki, urcând pentru a se lipi de el.

– Poate mai încolo, se eschivă bărbatul. Așteaptă telefonul meu; te sun eu, mormăi acoperindu-și ochii cu brațul.

– Mai nou, v-ați șmecherit cu toții, dar-ar boala în voi de târtani, scrâșni printre dinți blonda, aplecându-se să-și strângă hainele răspândite prin toată camera. Când vă scoate omul prima data în lume trebuie să aibă grijă să nu trageți prin restaurant cu biluțe din muci, după care nici cu scara nu vă mai ajunge la nas.

Își prinse poșeta sub braț, aruncând peste umăr:

– Sună-mă când te hotărăști.

În camera Zoiei, ultima filă a caietului se întoarse. Contrar celor de dinaintea ei, era goală.

Bee, strigă bătrâna, realizând în aceeași clipă greșeala făcută. Nuuu, gemu ea. Era altfel: Ekete, bekete, țukata, nekete. Abur, fabur, domnul Neke. Filț, pilț, ufa, ufa, tozo, tozo… bek!

Își ridică către tavan privirea, vocea sunându-i pițigăiată:

– Ai auzit, da? Era Bek, nu Bee!

Pe masă, în mijlocul paginii, silueta unei rațe sălbatice prinse a lua contur. Sub ea, înlănțuit de inelele unei cobre regale, un vultur se prăbușea din înaltul cerului.

Sfârșit

Image taken from www.deviantart.com