Nicotină și hemoglobină

Pe terasa apartamentului situat la ultimul etaj al unui imobil modern, de doar trei etaje, un bărbat fumează. Stă aplecat peste balustradă, trăgând absent din țigară. În cealaltă mână ține un pahar de whisky aproape plin.

Sunetul unei muzici ritmate, întretăiate de chiote săltărețe, aduce cu ea veselia unei petreceri aflate în toi. Zgomotul crește pentru un moment în intensitate, apoi scade la loc, semn că cineva a deschis o ușă. Bărbatul privește plictisit peste umăr, încercând să vadă care petrecăreț i se alătură. Dacă ar fi blonda mignonă, cu piercing în sprânceană, seara lui ar fi dintr-o dată mai bună.

Nu este ea, ci un tip cu alură de om de afaceri prosper. Este gras, cu fălci care i se revarsă pe deasupra gulerului de la cămașă. Poartă ceas de aur la încheietura mâinii și haine de firmă, ușor boțite, ca după o zi de muncă. Se apropie împleticindu-se, cu o cutie de bere în mână.

– Nașpa vreme. Zici că-i baie turcească, atâta umezeală e în aer. De trei ori ura pentru reumatici, rânji lipicios și sughiță puternic.

Tipul cu țigara continuă să privească înaintea lui, fără să se sinchisească. Este un bărbat subțire, aproape slab, dar cu niște șolduri late, ca de femeie. Ras în cap, îl ghicești aproape cărunt, în ciuda vârstei fragede. Din bărbie îi pleacă firele rare ale unui cioc ce-i coboară până pe piept. Scuipă subțire printre dinți, apoi trage cu sete din țigară, înmuindu-i filtrul.

Insensibil la tăcerea celuilalt, omul de afaceri se așeză lângă, lăsând să-i scape un râgâit ce s-ar fi dorit discret.

– Mă scuzi. E de la stomac, mormăi și râgâi din nou, răspândind în jur un miros dulceag. Din buzunarul pantalonilor de stofă scoate trei morcovi înveliți într-un șervețel de hârtie și-i pune tacticos lângă cutia de bere.

– Vrei? întrebă arătând către morcovii curățați de coajă.

Luat prin surprindere, bărbatul cu țigara tresări

– Nu, mulțumesc, nu mi-au plăcut niciodată morcovii. Nici cu țelină, nici cu zahăr sau nuci, iar în supă să n-aud de ei. Când îl văd pe Bugs Bunny simt că vreau să iau pe cineva la bătaie. Reluă cu ton înmuiat: Deși sunt vegetarian.

– Sunteți vegetarian? deveni brusc interesat omul de afaceri.

– Mda, așa s-ar zice, mormăi fără simpatie bărbatul cu cioc. Trase adânc din țigară, luă o înghițitură de whisky, apoi aruncă chiștocul într-o scrumieră de exterior aflată în apropiere.

Omul de afaceri ridică berea în aer în semn de omagiu:

– Noroc.

– Să fie, rosti bărbatul cu cioc procedând la fel. Luă o înghițitură, se opri un moment, apoi bău întreg conținutul dintr-o răsuflare. Zâmbi întunecat: Acum să te ții transpirații. Lăsă paharul jos și întinse mâna către omul de afaceri: Sergiu Mușat.

– Marius Lucrada. Prietenii îmi spun Bălănel, râse tipul strângându-i mâna.

Sergiu Mușat studie pe sub sprâncene părul imposibil de des, negru-smoală, al companionului lui.

– O poreclă inspirată, aș putea spune. De ce nu Bruce Willis? mormăi trecându-și mâna peste propriul lui craniu ras.

Marius Lucrada izbucni în râs lovindu-și șoldurile.

– Asta a fost bună. Trebuie s-o țin minte. Cât despre poreclă vine dintr-o perioadă când eram cu o tipă fandosită –

– Căreia i se spunea Miaunel, așa că pe tine te-au potcovit cu –

– Bălănel, râgâi fericit Lucrada răspândind același damf de compost călduț cu o urmă de aciditate în el.

Ritmul tern al muzicii de club venind din casă se opri, lăsând să se audă zbieretele nedeslușite ale unei urări prelungite. Urale și fluierături izbucnesc efervescente, acoperite în scurt timp de ultimul mixaj la modă, Frank Sinatra întretăiat cu muzică de horă moldovenească. Sergiu Mușat scuipă din vârful buzelor, privind cu coada ochiului unde se duce.

– Nu prea te distrezi, bag seama.

– Nu prea. Mă plictiseam acasă și mi-am zis că mai rău nu poate fi. M-am înșelat, mormăi în scârbă și își aprinse o nouă țigară.

– Fumezi mult?

– Destul cât să-l văd la fiecare control periodic pe doctorul meu bâțâind savant din cap. Cică ar trebui să mă las.

–  Vegetarian și fumător? Nu se bat cap în cap cele două idei?

– Mă vezi fumând vreun antricot, vreo pulpă? Că tot plantă este și tutunul, vorba aia…

Marius Lucrada pufni scurt. Se rezemă cu spatele de balustradă și înhăță un nou morcov.

– Ai dreptate, nu m-am gândit așa la vremea mea.

– Să înțeleg că morcovii sunt acum țigările tale?

Omul de afaceri clătină trist din cap.

– De cât timp te-ai lăsat?

– În toamna asta se fac cinci ani…

– Încă mai simți nevoia?

– În fiecare minut, dacă poți să crezi. Zâmbi chinuit și mușcă din morcov. Dinții îi luciră sidefat, puternici și albi. Rânji mefistofelic: Sigur nu vrei și tu unul?

– Doar bătut cu sacul de nisip peste fălci. Și nici atunci nu garantez.

Intensitatea muzicii crescu, imprimând podelei zbaterile unui ritm african.

– Trebuie să fi avut cunoștințe sus-puse cei ce au construit aici, rosti Sergiu Mușat arătând către blocul de locuințe comunist aflat la doar câțiva metri de imobilul modern pe terasa căruia se aflau. Ceva îmi zice că n-au respectat întocmai normele de distanță dintre vecinătăți…

Marius Lucrada privi peste umăr, cercetând îndelung ferestrele deschise, ce te lăsau să intuiești secrete de alcov dincolo de perdelele spânzurând drepte în aerul nemișcat.

– Păcat că e trecut de ora potrivită, că poate vedeam și noi ceva acțiune, rânji el cu subînțeles.

– Îmi e greu să cred că doarme cineva în cartier cu tot tămbălăul care se aude de aici, comentă Sergiu Mușat. Aruncă o privire ceasului de la mână și rosti într-o doară: Mă întreb când o să vină poliția. Imposibil să n-o fi chemat-o careva.

– Nu-ți face griji. S-a rezolvat deja, murmură slab Marius Lucrada făcând eforturi să ignore fumul de țigare care parcă îl cauta dinadins. Privirea îi alunecă fără țintă de-a lungul ferestrelor blocului vecin. Inspiră adânc, ținând aerul în plămâni. Degeaba. Lipsa de nicotină i se aprinse vorace în trup. Afară, un grup de câini începură să se muște între ei, scheunând înspăimântați. Mieunatul unei pisici în călduri despică prelung aerul.

– Iete și pe Miaunel, rosti cu glas spart Sergiu Mușat încercând să scape de senzația neplăcută care îl cuprinsese.

– Întocmai precum spui, suflă Marius Lucrada făcând semn către una dintre ferestre întunecate, în cadrul căreia se putea ghici trupul gol al unei tinere femei. Șopti imperceptibil: Vino…

Parcă auzind îndemnul, tânăra făcu un pas înainte, lăsând să se vadă în lumina lunii petele întunecate ale trupului ei.

– Oh, da, murmură Marius Lucrada căutându-se instinctiv de țigări. O expresie de frustrare îi înnegură chipul, făcându-l să strângă din maxilare. Înșfăcă ultimul morcov aflat pe șervețel și mușcă din el cu ură.

În spatele tinerei lumina se aprinse brusc, făcând-o să privească confuză în jur. Două brațe îi cuprinseră umerii, smucind-o din dreptul ferestrei. Perdeaua își reluă locul, atenuând îmbrâncelile scenei conjugale.

– Imbecil, mârâi printre dinți Marius Lucrada.

Muzica se opri brusc, lăsând o tăcere palpabilă în urmă. Sergiu Mușat se uită la paharul gol, apoi la bărbatul de lângă el:

– Mă duc să-mi iau ceva de băut. Vrei să-ți aduc și ție ceva?

– Da, un coniac, rosti Lucrada mototolind scârbit cutia de bere în mână. Sunt sătul de înlocuitori.

Mușat dispăru în casă, aruncând în trecere o privire cuplului ce se săruta încolăcit, sprijiniți de zidul casei.

Cam atât cu posibilitățile pe seara de azi, se strâmbă în sinea lui observând cercelul din sprânceana tinerei ce respira greu în brațele parterului ei. Luă de pe masă un pahar de coniac, aruncă câteva cuburi de gheață într-un altul de whisky și se reîntoarse pe terasă.

– Ai observat o chestie interesantă? îl abordă Marius Lucrada luând cu un gest de mulțumire băutura oferită. Ești singurul fumător de la petrecere.

– Mă gândeam eu că trebuie să fie un motiv anume pentru care mă distrez atât de bine, mormăi Mușat sprijinindu-se cu spatele de balustradă. Ridică paharul, invitându-l pe Lucrada să ciocnească cu el: Noroc.

– Pentru lucrurile veritabile. Jos surogatele! râse Marius Lucrada.

– Cum zici matale, îi dădu dreptate de complezență Sergiu Mușat suprimându-și un căscat.

O vreme băură în liniște, absenți la ce se petrece în jurul lor. Primul vorbi Mușat:

– Când te ia, atât de rău e de fiecare dată?

– Nu înțeleg ce vrei să spui, rosti nesigur Lucrada încercând să se tragă afară din hățișul gândurilor.

– Lipsa de țigări. Te-am văzut mai devreme, tremurai precum câinele la injecție. Urâtă criză.

Lucrada dădu din mână agasat, ca și cum subiectul ar fi fost unul trivial, apoi își înmuie buzele în coniac.

– Este o alegere personală. Aș putea oricând să mă reapuc, dar nu vreau.

– Sfatul medicului?

– Aș, mai curând o chestie de ambiție.

– Ai încercat să mesteci gumă cu nicotină? Un prieten de al meu așa s-a lăsat.

Nările lui Marius Lucrada se dilatară, oferindu-i aerul unei pantere înfometate.

– Ce-mi trebuie mie se găsește din ce în ce mai greu, rosti încet. Tot mai mulți se lasă și tot mai puțini se apucă. Cât despre calitate, ce să-ți mai zic, e jale. Fast food și zahăr cât încape. Te mai miri că te îngrași, completă el cu scârbă.

– Atunci, fă-te vegetarian, râse Sergiu Mușat. Fă-mi o vizită, să vezi cum arată o cină vegetariană adevărată, cu măsline, migdale și pastă de năut cu lămâie. Încearcă rețeta mea și în veci nu o să mai vrei carne. Ridică paharul în aer bine-dispus: Fără morcovi, se înțelege.

Costin, gazda petrecerii, își făcu apariția pe terasă, strângând pahare și golind scrumiere. Dădu cu ochii de cei doi și se priponi locului, mimând supărarea:

– Aici erați? Toată seara v-am căutat. A întrebat lumea de voi.

– Da, care mai de care. S-a auzit până aici, rosti Mușat pieptănându-și plictisit ciocul indecent de lung.

– Acum ești răutăcios, zău așa, se bosumflă de formă Costin aranjându-și gulerul tricoului Pollo. Când fu sigur că marca a fost observată cum se cuvine, se interesă amabil către oaspeții lui:

– Vă chem un taxi sau sunteți cu mașina? Privirea îi căzu pe paharele de alcool sprijinite de balustradă și reluă grăbit: Sper ca nu intenționează vreunul dintre voi să conducă…

– Stai liniștit, cobor la un taxi, articulă rar Sergiu Mușat desprinzându-se din locul lui. Făcu un pas, apoi se întoarse către Marius Lucrada ținând o carte de vizită în mână: Să știi că am vorbit serios cu invitația de mai devreme. Mă gândesc că dacă văd pe unul că se ține cu dinții și nu renunță îmi voi face și eu curaj să mă las. Seară frumoasă și distracție în continuare.

– Ne auzim la telefon și facem cumva să ne vedem. Seară frumoasă și ție, râse Marius Lucrada în urma tânărului.

Iată și guma mea cu nicotină, surâse întunecat. Un vegetarian care fumează. Exact ce îmi trebuia ca să nu mă mai îngraș, măcar pentru o vreme. Bine că m-a invitat la el, altfel aș fi avut o problemă. Cei ca mine nu pot intra în casa cuiva dacă nu sunt invitați, rânji Lucrada dezvelindu-și pe ascuns caninii curbați și lungi. Deșertă paharul de coniac, salută vag către restul invitaților și se îndreptă către ieșire. Trebuia să se grăbească. Soarele avea să răsară în curând.

Brusc, un câine maidanez urlă prelung în apropiere, atârnând în aerul nopții semnele grele ale nenorocirii. Alții îi urmară, din ce în ce mai mulți. Înfiorați de atmosfera lugubră, oamenii din casele învecinate bătură superstițioși în lemn, închizând tulburați geamurile. Pe stradă se lăsase frigul.

SFÂRȘIT

Image taken from www.deviantart.com

Thanks for rating this! Now tell the world how you feel - .
Cum ți s-a părut această povestire?
  • Emoționantă
  • Fascinantă
  • Amuzantă
  • Plictisitoare
  • Tristă
  • Enervantă
Share with your friends










Submit