În umbra iluzorie oferită de clădirea scundă, arsă de soare, trei oameni joacă cărți. Doi dintre ei par relaxați. Al treilea, în schimb, dă semne de nervozitate. A pierdut mulți bani. Ar trebui să se oprească, dar nu poate.
Cărțile sunt împărțite din nou. Jucătorii mizează pe rând, fiecare mai mult decât cel de dinaintea lui. Runda se încheie în strigăte de aprobare și scrâșnet de măsele. Jucătorul ghinionist simte picături de transpirație rece brobonindu-i fruntea; a pierdut din nou.
De grupul lor se apropie un băietan, care se oprește la o distață respectuoasă, așteptând să i se acorde atenție. Unul dintre jucători, un bărbat cu pântec revărsat, își dă pe spate pălăria pai soioasă, cu fundul spart, și îl face atent pe ghionist:
– Marine, vezi că a venit fi-tu. Întreabă-l ce vrea și lasă-l să se ducă. Nu-mi place să am chibiți lângă mine când joc pe bani.
– Ce zici Florică? mormăi bărbatul interpelat, ocupat să își întorcă de zor buzunarele pe dos.
– Tată, m-a trimis jupâneasa după tine. Cică vrea să îți vorbească, rosti tânărul, răsucind în mâini un basc decolorat, de băiat de prăvălie.
– Eh, nu știi cum se zice? Cine nu are noroc la cărți are noroc în dragoste, hohoti Florică, bărbatul cel gras.
– Și ce noroc, mult tare! rânji cel de al treilea jucător, un tip negriocios, scund de statură, căruia îi lipseau doi dinți din față. Nea Florică, să-i împrumuți matale roaba de grădină, s-o treacă pragul când o fi să fie, continuă el scuipând subțire în praful drumului. Că la ce popou are băcăneasa, adăugă modelând cu brațele larg deschise o formă exagerat de feminină, îmi e teamă că se rup prapurii în dânsul.
Florică se încruntă sprâncenele, clătinând nemulțumit din cap.
– Negru mai ești, Alecule, în cerul gurii. Lasă omul în pace, ce ți-a făcut?
– Lasă-l Florică, că nu m-am supărat, murmură ghinionistul, întorcându-se obosit către fiul lui. Spune-i jupânesei că o să trec maine dimineață pe la dânsa, dacă îi este pe plac.
Băiatul își trecu de câteva ori prin praf picioarele încălțate în ghete vechi. Fără să ridice ochii din pământ spuse părintelui său:
– Vrea să te duci acum la ea. E vorba de băcanul cel bătrân. De dimineață a coborât din pod și face prăpăd în casă.
Bărbații lăsară cărțile din mână.
– E de rău, șopti Alecu, pipăindu-și cu degetul arătător cioturile dinților lipsă.
– Devine din ce în ce mai puternic, murmură Marin, punând o mână pe umărul tânărului. Mergi și spune-i jupânesei să aducă oameni cu furci să-l țină în casă. Să nu lase să scape afară, ai auzit?
Băiatul se întoarse pe călcâie și o rupse la fugă. Florică își așeză coatele pe masă, apoi își prinse capul între palme.
– V-am zis să îl închidem în pivniță, dar nu m-ați ascultat.
– Ești nebun, cu tot pământul acela în jur? Ne rupea pe genunchi înainte să îi punem primul lanț, strigă Alecu dând cu pumnul în masă, făcând cărțile de joc să împrăștie care încotro.
– Trebuie să-i fi băgat vântul ceva țărână în pod, murmură Marin. Altfel nu se explică.
Negriciosul își băgă grăbit câștigul în buzunare, având grijă să nu uite nimic.
– Nu știu vouă, dar mie mi-a ajuns. Gata, plec, mă duc. Nu contează unde, cât mai departe de locul acesta blestemat, răcni el peltic, sâsâind vorbele.
Înainte ca vreunul dintre ei să îl poată opri, se ridică și o luă la fugă în lungul uliței.
– Bietul băiat. Nu o să-l mai vedem vreodată, șopti Florea vărsând în praf câteva picături din paharul lui de apă.
– De ce zici asta? se stropși Marin, privind la vârfurile încălțărilor lui rupte. Cine știe, poate lui îi reușește…
Florea râse tare, fără veselie:
– Așa cum au reușit, Ion, Gheorghe și toți ceilalți înaintea lui?
Marin își șterse nasul cu dosul mânecii. Într-un final ridică privirea din pământ, întâlnind privirea batjocoritoare a celuilalt.
– Te gândești la ce mă gândesc și eu? spuse privind la ulița pustie din spatele lui.
– Că din moment în moment trebuie să apară Mickey Mouse, Donald Duck sau Bugs Bunny? M-aș mira nu fie așa, că doar de aia ne zice coșmare, nu?
– Mă gândeam mai curând la Băcanul Nebun…
Amândoi bărbații lăsară liniștea să se prelungească, adânciți în propriile lor gânduri. O pală de vânt se stârni de nicăieri, ridicând în aer miros de praf încins și uscăciune.
– Hei băieți, ce ziceți de încă un jucător la masa voastră? se auzi de undeva din spate o voce de bariton. Ia să vedem, ce avem noi aici, poker?
Florea și Marin se priviră un moment în ochi unul pe celălalt.
– Nu, șeptic, răspunse Florea adunând fără grabă cărțile de pe masă.
Marin ridică nedumerit din sprâncene:
– Șeptic?
– Da, iete așa, de al dracului, răspunse Florea făcându-i cu ochiul.
– Pe cât runda? rosti jovial noul venit, un bărbat cu umeri înguști și frunte scobită, îmbrăcat într-o salopetă plină de făină pe piept.
Florea îi aruncă o privire plictisită și începu să împartă cărțile în tăcere.
***
Bărbatul pipăi cu vârful limbii lucrarea dentară, încercându-i rezistența. Luă din mâna doctorului oglinda oferită de acesta și se studie cu atenție. În cele din urmă, zâmbi mulțumit propriei reflexii. Acum era bine.
– Pot să mă spăl la dumneavoastră pe mâini înainte să plec? Știți, ne aflăm totuși într-un cabinet medical…
– Știu, mi-ați mai spus lucrul acesta și dățile trecute, rosti doctorul, clătinând amuzat-plictisit din cap.
Pacientul ridică încurcat din umeri.
– Îmi pare rău, dar nu poți fi niciodată prea atent sau prea grijuliu când vine vorba de sănătate. Să te speli pe mâini reprezintă primul pas în combaterea bolilor. Hepatita, de exemplu,…
Doctorul privi pe fereastră, îngăduindu-și un moment de pauză. Cuvintele pacientului își pierdură încet sensul, devenind un murmur îndepărtat. Și cu asta, basta. Ultimul pacient înainte de concediu…, își spuse cu gândul la vacanța care tocmai începea.
– Un prosop? rosti observând că pacientul a terminat, în sfârșit, să se spele pe mâini.
– Nu, lăsați, mă usuc de la aer, se schimonosi bărbatul, ținându-și mâinile în aer întocmai precum un chirurg în așteptarea mânușilor sterile.
Zâmbind în sinea lui, doctorul o luă înainte către ușă, încercând să ignore discursul celuilalt privind condițiile necorespunzătoare de igienă existente în industria alimentară. Dacă până și pâinea – pâinea, domnul meu! – a ajuns să conțină mai multe impurități decât grâu, vă dați seama unde s-a ajuns…
Deschise larg ușa, făcând loc fostului pacient să iasă în așa fel încât să nu se atingă de nimic. Odată întors în cabinet, se așeză la birou și luă o înghițitură mare din cana de apă aflată pe masă. Închise ochii și își lăsă ostenit capul pe spătarul scaunului.
În joacă, începu să își plimbă degetul arătător peste crestele dinților din față, așteptându-se, fără să știe exact de ce, să întâlnească cioburile unor ruine putrezite. Hm, ciudat; parcă doi dintre ei se mișcă…, își continuă gândul pe măsură ce somnul îi transforma dorințele în amintiri, iar amintirile se amestecau între ele, devenind simple gânduri translucide.
SFÂRȘIT
You may find the full painting at London National Gallery:
Roman Street Scene with Card Players
- Emoționantă
- Fascinantă
- Amuzantă
- Plictisitoare
- Tristă
- Enervantă