În colțul ei, între ușă și dulap, lampa cu picior înalt își vedea liniștită de treaba ei.

Povestea ei este una interesantă. A trecut prin multe, până să ajungă la starea aceasta de serenitate. Întâi, așteptase o veșnicie să se vândă; încă puțin și rivaliza cu Aliuță. Apoi, lucrurile s-au mișcat și un cuplu a cumpărat-o. În sfârșit.

De la magazin, au mers împreună în casa unde cei doi locuiau pe vremea aceea. În ciuda tuturor vicisitudinilor, acel loc avea ceva al lui, unic și irepetabil. Geamurile nu se închideau, apa la baie curgea cu țârâita, proprietăreasa era o hoață. Și ce dacă? Era o casă primitoare și basta.

Acolo lampa cu picior a făcut cunoștință cu Suzzy, pechinezul familiei. Când aceasta s-a apropiat prima dată de tălpica ei strălucitoare, pun pariu că s-a speriat rău de tot. Un câine! O să facă pipi pe mine! trebuie să se fi impacientat ea. În cele din urmă, văzând că este fetiță, probabil că s-a mai liniștit. Noroc că nu a apucat să stea de vorbă cu covorul din baie. Acesta ar fi avut câteva lucruri să-i împărtășească.

Apoi, a venit vremea să mute într-un alt apartament, unde s-a plictisit în cel mai mare stil. Fără teama de-a greși, putem spune că a tras paiul scurt. Păi, cum altfel se poate interpreta când stai după o ușă banală, cu abajurul tău sexy orientat în sus (o superbă ocazie pentru colectarea de praf și insecte moarte) și ți se dă drumul din an în Paște?

Anii au trecut, doi la număr, iar timpul mutării a venit din nou, lucru deloc simplu, după cum se va vedea. Între timp, echipajul goeletei rățoilor își mărise numărul de membri prin îmbarcarea musului Andrei. De prima dată când l-a văzut, veioza cea cu țoc a știut că zilele ei bune se apropiau de sfârșit.

Primii pași ai rățuștei au fost monitorizați cu cel mai adânc interes, de câtre Ghiocelul Suedez, așa cum îi plăcea veiozei cu picior să se numească de una singură. Dacă o vedeți vreodată, vă rog să nu-i atrageți atenția asupra stropului de vanitate ce s-a strecurat în numele pe care singură și l-a atribuit. Ar fi păcat și i-ar frânge inima. La fel s-ar întâmpla și dacă ar afla că nu provine din Suedia, ci din China. Ca și laptopul pe care scriu eu acum, puful în care stau și probabil cana din care îmi beau cafeaua.

Așa cum s-a temut, până la urmă tot de la rățușca-mus i s-a tras pocinogul. Era undeva prin miezul zilei când s-a întâmplat pozna. Cei ce sunt familiarizați cu obiceiurile veiozelor știu că există o mare asemănare între ele și pisici. Nu, în nici un caz nu este vorba de mersul pe acoperiș. Ar fi suficient un singur caz de acest gen ca ziarele să vuiască cu titluri de-o șchiopă: Marea evadare din Titan. Două lustre și trei lanterne surprinse escaladând gardul policlinicii. Poliția evită orice comentariu.

Cum vă spuneam, fiind în timpul zilei, veioza noastră dormita. Ce altceva ar putea face o lampă în timpul zilei, decât să-și adune forțele pentru noaptea care urmează? Pentru că oricând te poate uita cineva în priză cu orele, lăsându-te să luminezi aceiași pereți, pe care deja îi știi ca pe propriul tău cablu de alimentare.

Și cum visa ea un flux neîntrerupt de electroni, care păstrau constant tensiunea de 220 de volți – evident un vis (și încă unul din seria celor irealizabile, doarece Renel-ul n-ar putea furniza așa ceva nici dacă l-ar urca pe directorul lor general pe roată ca pe veverițe), rățușca-mus a intrat în viteză în dormitor și a lovit-o pe veioza noastră cu ușa peste abajur.

Șansa a făcut ca tata rățoi să-i fi încredințat lămpii spre uscare un prosop. Ceea ce în mod normal pentru Ghiocelul Suedez reprezenta o corvoadă și o umilință, de această dată s-a dovedit a fi un adevărat noroc, deoarece nici un ciob nu a putut sări astfel în direcția bobocului de rață. Fără să realizeze ce tocmai s-a întâmplat, acesta s-a întors în fugă la postul lui de televiziune preferat, Duck TV. Rațele astea, ca și comunitățile puternice, cumpăra doar unul de la celălalt. De invidiat comportament, nu alta.

Au trecut mai bine de 50 de minute de când scriu despre Ghiocelul Sudedez. În tot acest timp, ea a continuat să împrăștie în jur acea lumină caldă pentru care îmi este atât de dragă. Deși lipsită de abajurul ei (care chiar îi dădea o alura de ghiocel), rămâne același felinar credincios în noapte.

Aceasta este povestea veiozei cu picior. N-a fost să fie să scriu la noua carte în seara aceasta, dar pot spune că mi-a plăcut la fel de mult.

SFÂRȘIT