Telescopul din dormitor

La o adică, ar fi putut fi un erou ce a salvat lumea de la coliziunea cu cine știe ce asteroid mârșav. La fel de bine, ar fi putut surprinde un cuplu făcând amor. Sau, de ce nu, ar fi putut privi, cât era noaptea de lungă, către stele, chiar așa puține câte se puteau vedea din cauza poluării ce sufoca orașul.

Din nefericire, Costel, telescopul nostru din dormitor, nu era nimic din toate acestea. De vină, bineînțeles, era doar actualul proprietar, care nu mai avea timp pentru încă un hobby în plus; un tip ocupat, după standardele unora; foarte ocupat, după standardele altora.

Atentie, acest text reprezintă doar un fragment din povestirea cu același nume din volumul intitulat Povestiri de la marginea realității

Și ce dacă? ar fi putut obiecta “Societatea pentru protecția telescoapelor” – desigur, dacă i-ar fi dat cuiva prin minte să întemeieze o astfel de organizație – împotriva lipsei de activitate la care fratele mai mare al lunetei era supus, zi de zi, seară de seară. Căci, vorba aia, privești, nu privești la cer, vremea lentilei trece…

Când a fost scos din cutie și asamblat într-o cochetă cabană de munte, Costel a crezut că l-a prins de-o roată pe însuși Carul Mare, dar, vedeți voi, nu a fost să fie cu noroc.

Bietul telescop avea toate motivele să se simtă nemulțumit; deși sosirea lui fusese așteptată cu drag și interes, acum nimeni nu îl băga în seamă! Cât era ziua de lungă, stătea într-un dormitor ale cărui ferestre dădeau către un pâlc de brazi ce acopereau întreg cerul. Nu era bine, nu era bine deloc.

Pentru cei ce nu au urmărit blockbuster-urile Toamna Telescopului sau În zilele Supernovei, reamintim faptul că, în mod inexorabil, vine o vreme când aceste aparate optice de mare precizie dau în mintea ocheanelor; când, indiferent de cât de bine au fost îngrijite, calitatea imaginii redate nu o mai depășește pe cea a unui binoclu de jucărie. Costel știa că trebuia să se grăbească.

Momentul în care telescopul nostru a înțeles că, dacă vrea să-i fie vreodată mai bine, va trebui să se ajute de unul singur, a fost unul de cotitură în viața lui. În loc să aștepte, cum bine zice înțelepciunea populară, ca mortul colacul, a decis că, dacă viața îți dă lămâi, este cazul să cauți pe unul căruia i-a dat vodcă și să o puneți împreună de un cocktail; că dacă fraierul de proprietar te ține în dormitor degeaba, ai face bine să te holbezi la peretele din fața ta ca și cum te-ai aștepta să vezi capacul – obligatoriu cu cinci găuri, nu orișicum – al Marelui Canal de pe Marte.

Zis și făcut.

După nenumărate încercări soldate cu niște cumplite dureri de obiectiv, Costel își dădu într-o zi seama că începe să distingă ceva în structura zidului în fața căruia stătea de atâta vreme…

Găsiți varianta completă a acestei povestiri în cadrul volumului intitulat Povestiri de la marginea realității

Btw, poza chiar îl reprezintă pe Costel, telescopul rezident din dormitorul nostru, cel care mi-a dat ideea acestei povestiri :).

Thanks for rating this! Now tell the world how you feel - .
Cum ți s-a părut această povestire?
  • Emoționantă
  • Fascinantă
  • Amuzantă
  • Plictisitoare
  • Tristă
  • Enervantă
Share with your friends










Submit