Era genul de casă veche, cu geamuri sparte și podea desfundată. Cei ce locuiau în apropiere ocoleau locul ca pe unul blestemat și bântuit. Cel mai probabil, aveau dreptate să procedeze astfel.

De câteva zile, întreaga vecinătate era în fierbere. Niciodată nu se întâmpla în aceeași zi precis. Sau in același loc. Bătrânele afumau stâlpii porților în timpul zilei, iar bărbații mai în putere se adunau în pâlcuri de minim patru pentru a patrula străzile întunecate. Toată lumea aștepta înfrigurată. Cine știe, poate că de această dată, nu se va mai întâmpla.

Odată cu atacul de panică al Lilianei, speranțele sătenilor s-au năruit din nou. O fată veselă de felul ei, tânara femeie era iubită de marea majoritate a bărbaților din vecinatate. Și urâtă, în mod evident, de femei. Fapt confirmat încă odată de răutatea comentariilor babornițelor atunci când tânara femeie s-a prăbușit aproape sufocată în mijlocul străzii. “Că n-o mai satură odată Dumnezeu p-asta de pulă”, comenta Florica, privind cu ură la bărbatul ce sărea în fugă gardul casei dărăpănate.

Biata Liliana, încă odată trebuit să suporte batjocura bunilor ei vecini și prieteni. Mă rog, prieteni este mult spus. Liliana fie avea dușmani, fie bărbați care o aveau ori de câte ori aveau pofta de ea. Care apoi o bârfeau pe la colțuri cum că ar fi prea largă “în găleată”. Dar ei nu îi păsa. În lumea ei simplă, de femeie retardată, când un bărbat iți băga mana între picioare trebuia să i te supui fără protest. Așa fusese învățată de mică, așa facea.

Când în sfârșit tusea sufocantă i-a trecut puțin și a putut să-și spună povestea, Liliana a stârnit inițial hohotele de râs ale bărbaților, însoțite de blestemele femeilor. Apoi frica a mușcat cu sălbăticie din toți, iar râsetele s-au transformat în șoapte și suspine înăbușite. Se întâmpla din nou.

Din povestea chinuită a săracei femei au aflat sătenii că Popa Toader, noul preot al micii localități, are o mare pasiune pentru sexul oral. Și că, ori de câte ori coana preoteasă refuza să pună gura pe sfântul organ, părintele o rezolva în cerul gurii pe proasta satului:

– Și cum mă luașe tăicuțul tare cu mâna de după șeafă, că mnealui așa fașe înainte să se slobozească, odată văzui costumul negru cu chipiu că-și fașe loc în salonul mare, ăla cu șemineu. De unde venii blestemăția, nush! Așa sa-mi ajute mie D’zeu, cum spui io acilea adevărul, continuă ea între două accese de tuse.

– Când văzui io arătarea aia neagră, deschisei gura mare de supriză. Și iete așa mi se înfipse tăicuțul în beregată pân’ la coaie, de era să mor cu ștremeleagul lui în gât, mai zise slab tânara femeie, tușind cu greutate câțiva stropi de spermă groasă în praful drumului.

În cele din urmă, unul dintre bărbați își adună curajul și intră în livingul cu pereți decojindu-se în serpentine de hârtie murdară. Era acolo, exact cum o descrisese Liliana.

Realizând ce urma să se întâmple în doar câteva clipe, câțiva dintre ei o luară la fugă către pădure. Degeaba. Se făcea încă odată dreptate și nimic nu putea opri acum acest lucru. Într-o perfectă sincronizare, toată suflarea satului se prăbuși la pământ în chinuri inimaginabile.

Soldatul neamț, sperietoare de ciori ce încă se mai legăna în parul smuls din gard în care milostivii săteni îl înfipseseră cu mulţi ani în urmă, când l-au găsit, rănit și dezarmat la marginea drumului, îi făcea părtași – pentru a câta oară? – la agonia morții lui.

Uneori nemurirea nu este chiar cea mai bună afacere.

SFÂRȘIT

Image taken from www.deviantart.com