Pipa, moștenirea și invazia

Băiețelul privi temător în spatele lui; era în regulă. Aparent, încă nu se gândise nimeni să îl caute aici, în somptuosul birou al bătrânului avocat, pe a cărui avere adulții se ciondaneau în salonul de jos. Descoperise acest refugiu imediat ce sosise împreună cu părinții lui pentru a asista la deschiderea testamentului lăsat de bunicul avut al familiei. Mihai nu știa dacă să regrete sau nu că nu îl cunoscuse pe bătrânul Titus cât acesta fusese în viață. Din cele câteva crâmpeie desprinse din discuțiile purtate în șoaptă de către părinții lui, era înclinat mai degrabă să nu.

Abil că o maimuță, cu inima bătându-i să-i spargă pieptul, copilul escaladă dintr-o suflare primele trei rafturi ale bibliotecii. Cu grijă, să nu se dezechilibreze, puștiul ridică cu îndemânare trofeul mult dorit. Gata, misiune îndeplinită! Pipa din lemn de cireș cu capac de argint (sau, cum ți-ar fi putut explica el însuși – pistolul Umbrei Justițiare) se afla acum în posesia lui. Împreună urmau să împuște fără milă, pentru următoarea jumătate de oră și mai bine, plutonul de venusieni veniți în recunoaștere pe Pământ pentru a studia cum poate fi în înlocuit oxigenul din atmosfera cu miros de pește stricat. Aici, începând din spatele canapelei de piele fină și continuând până sub masa cu picioare formă de labe de leu, urma să pornească bătălia pentru supremație.

– Mihai, treci imediat și strânge-și lucrurile de unde le-ai lăsat. Plecăm în zece minute; am terminat aici, se auzi vocea răstită a tatălui lui urcând scările.

– S-o crezi tu că pleci undeva până nu punem lucrurile la punct, se răsti bunica Amalia pe glas pițigăiat de furie.

– Credeam că am făcut-o deja. Auzi, corectează-mă dacă greșesc, dar aveam impresia că te-am văzut și pe tine mai devreme în salon cu noi. Nu ai fost tu acea educată doamnă care a dat cu cana de cafea de perete când a deschis Manole testamentul tatei?

– Băi târâie-brâu, ai grija cum îmi vorbești. Ca tine…

– Da, știu, ai avut cu sutele, acolo pe Centură, de unde te-a luat bătrânul să îi fii credincioasă curvă și infirmieră – pardon – soție.

–  Măi cumetre, ai grijă cum vorbești. Că odată mă îmi ies din caracter și p’ormă om discuta altfel, io cu tine, dacă mă înțelegi ce vreau să zic.

Ăsta trebuie să fie nenea Petrache, prietenul surorii bunicii Amalia, își spuse Mihai pradă unui frison involuntar la amintirea glumelor spuse cu voce tare de camionagiul cu păr unsuros și rar, pieptănat cu grijă pe spate.

– Petrache, tată. Tu nu ai fi în stare să recunoști o discuție nici dacă te-ar lua de instalație în plină stradă, darămite să porți una. În schimb, îți stau oricând la dispoziție pentru un schimb rapid de pumni, dacă la asta te refereai, mai arunca Titus junior si deschise ușa camerei ce fusese până zilele trecute biroul tatălui lui.

În ultima fracțiune de secunda, neștiind ce să facă cu obiectul din mâna lui, Mihai își ridică camașa cu maneci scurte și ascunse pipa cu capac de argint la spate, sub cureaua cu dinozăurei, preferata lui.

– Să o iei pe boarfa aia de nevastă-ta și pe autistul ală de fi-tu și să nu vă mai prind vreodată în casa mea, ai auzit? Să vă arză focul, cu familia voastră de nenorociți cu tot! mai zbieră bunica Amalia în pragul unei crize de isterie.

***

Sub un cer plumburiu, mirosind a mațe putrede de pește, ultimul pâlc de supraviețuitori ai speciei umane își vindeau scump pielea.

– Cu mai multe arme ca aceasta, am fi avut, poate, o șansă, își spuse cu regret Mihai, îndreptând muștiucul pipei către protuberanța frontală a unui venusian ce încerca să îl surprindă ocolind mormanul de moloz din fața lui.

SFÂRȘIT

Image taken from www.deviantart.com

Thanks for rating this! Now tell the world how you feel - .
Cum ți s-a părut această povestire?
  • Emoționantă
  • Fascinantă
  • Amuzantă
  • Plictisitoare
  • Tristă
  • Enervantă
Share with your friends










Submit