Podul, perna și potcoava

Bărbatul cu craniul ras și umeri de halterofil așeză grijuliu perna din puf în mijlocul străzii pustii, apoi privi îngrijorat în jurul lui. Semnele de circulație plasate ilegal erau acolo unde trebuiau să fie.

Pun pariu că până și un echipaj de poliție ar trece pe partea cealaltă, fără să-și pună prea multe întrebări, încercă el să se liniștească, verificând încă o dată perna așezată direct pe asfaltul gras. Din nu se știe ce motiv obscur, aceasta trebuia poziționată perfect în mijlocul străzii, orice abatere fiind de neconceput.

Aruncând o ultimă privire în urmă, începu să alerge panta pietonală a podului ce traversa una dintre cele mai aglomerate artere ale orașului. Trebuia cu orice preț să se grăbească.

Gâfâind ușor în urma sprintului nemilos, cu tricoul negru transpirat și lipit de spate, bărbatul își permise câteva clipe de răgaz; erau ultimele. Își scoase de la gât potcoava ruginită legată cu sfoară grosolană de împachetat și escaladă balustrada ruginită.

Ia să vedem, dacă ne-am așezat fix pe centru.

Zâmbi către cerul întunecat, unde nori joși treceau agitați prin fața unei imposibile Luni pline. Gata, răgazul se terminase. Privi în jos, către perna ce lucea mat câțiva zeci de metri mai jos. Era acum sau niciodată. Printr-un uriaș efort de voință, sfidând teama de eșec, își descleștă degetele țepene, lăsând potcoava să cadă drept în mijlocul petecului de pânză albă.

Impecabil executat, își spuse el zâmbind, întinzându-și brațele în cruce, lăsându-și chipul răcorit de o scurtă adiere de vânt.  Trase prelung aer in piept, se ridică pe vârfuri, apoi plonjă în gol, ținându-și picioarele lipite si spatele întins, întocmai ca o vedetă rock ce se aruncă în mijlocul fanilor săi.

O picătură de apă, probabil primul strop din ploaia ce avea să răcorească în câteva clipe asfaltul fierbinte, se lipi de obrazul neras al bărbatului ce se prăbușea către pământ cu capul înainte și brațele strânse pe lângă corp.

Ce ciudat, își spuse el, simțind cum aerul din jur capătă un iz de vopsea proaspătă. Mă gândesc ca până acum trebuia să fi ajuns deja

În clipa următoare, un cârcel îi săgetă agonizant mușchiul gambei drepte.

***

– Terifiant, șopti înfiorat doar pentru sine bărbatul în camașă albă și ochelari de vedere ce stătea împietrit de ceva vreme în fața unui tablou reprezentând un bărbat prăbușindu-se de pe un pod abia schițat deasupra lui. Tendoanele gâtului stau să îi plesnească sub pielea întinsă. Gura îi este schimonosită într-un urlet în care parcă s-a strâns toată groaza și toată frica din lume.

Dar, ce îngrozește cu adevărat pe orice ce petrece mai mult de câteva clipe în fața tabloului așezat nenatural la jumătate de metru de pardoseală, este expresia de groază și durere profundă din privirea bărbatului. Suprins de către artist la apogeul răcnetului mut, cu ochii ieșindu-i din orbite, el se uită fix la potcoava ruginită ce tronează la o palmă sub rama tabloului, în mijlocul unei perne așezate direct pe podeaua exclusivistei galerii de artă.

Plăcuța de alamă gravată fin, așezată la o înălțime confortabilă, oferă puținele informații disponibile despre această operă:

Titlu: Mizând totul pe șansă
Autor: necunoscut

SFÂRȘIT

Image taken from www.deviantart.com

Thanks for rating this! Now tell the world how you feel - .
Cum ți s-a părut această povestire?
  • Emoționantă
  • Fascinantă
  • Amuzantă
  • Plictisitoare
  • Tristă
  • Enervantă
Share with your friends










Submit