– Hei, ești amabil să îți iei șireturile astea pline de praf de pe mine? strigă pițigăiat pantoful de seară, bătând temperamental din tocul ei de metal.

– Ha, ha, ha, râse gros adidasul proaspăt reîntors de la jogging, întinzându-se cu voluptate, răspândind în aer un miros ascuțit de încălțăminte purtată. Da’ de ce nu te duci tu mai încolo, lângă săndăluțele de mărgele roz? continuă adidasul, lăsând în batjocură să intre aer sub branțul transpirat, scoțându-l înapoi cu mare presiune, imitând la perfecție zgomotul unei bășini fluierate.

– Nu poate; sunt certate de ieri și încă nu-și vorbesc, informă sec o cizmă de cauciuc, cu blănița puțin rărită în partea superioară.

– Tu să taci, ai auzit?! se răsti furios și cel de-al doilea pantof de seară, strămbând indignată din fundița ei delicată din catifea neagră. Pe tine nu te-a întrebat nimeni nimic, așa să știi! continuă ea cu aer ofuscat.

– Și de la ce mă rog v-ați mai luat de data asta? molfăi înfundat fesul de iarnă, încercand pe cât posibil să-și ascundă sâsâitul datorat unei găuri provocate de o molie insistentă.

– De la ce oare ar fi putut cațele astea patru să se ia la harță, dacă nu de la bărbați? chicoti gentuța din piele întoarsă, plesnind alene din catarama ei strălucitoare.

– Ha, ha, ha, se pare că sandalelor nu le-a trecut încă sictirul că singura acțiunea la care au apucat să participe a fost o muie amărâtă; și până și aia luată pe fugă și de mântuială, cu schimbatorul de viteze al mașinii înfipt în coastele proprietăresei, comentă gros cel de-al doilea adidas, biciuind agresiv aerul din jurul lui cu șireturile.

– Doar cocota asta de catifea, cu toacele ei de oțăl este de vină. S-a apucat neîntrebată să îi povestească lu’ toanta aia cu talpă făcută în China cum i-a tras-o armăsarul ăla cu pantofi Gucci veritabili stăpânei noastre ieri seară; și cum vezi Doamne, ele au putut observa tot, că cică lu’ ăla i-ar plăcut s-o lucreze pe Serafima fără să o descalțe, adăugă disprețuitor cealaltă cizmă.

– Văz io că fetele cu talpă de opincă ne ignoră princiar pe toți; prea se cred prințese să se amestece cu noi, plebea, mormăi înciudat adidasul drept, supărat că ceea ce se anunța ca o ceartă fierbinte tindea rapid să se transforme într-o bârfă uscată.

– Tăcere! Am impresia că îl aud pe Ralf amușinând pe la ușă afară, anunță speriat unul dintre balerinii cu dungă albastră.

Balerinul nu se înșela. În liniștea deplină, respirația șuierătoare a bracului german se auzi terifiantă prin intensitatea ei. Ah, de n-ar fi uitat Serafima ușa deschisă și de data aceasta; de n-ar fi uitat-o!

Clanța argintie simplă, din interiorul dressing-room-ului se lasa în jos odată; apoi încă odată, din fericire, tot fără succes.

Dintr-o dată, ușa se deschise larg de perete, permițând bestiei canine se intre adulmecând podeaua. Până aici le fusese.

– Am belit-o! Frați și surate, asta e mai rău decât atunci când ghetuțele cele noi i-au făcut bășici Serafimei, de le-a dus la ghenă de cum le-a cumpărat, șopti adidasul, retrăgându-și încet șireturile din interiorul pantofului de seară.

Câinele mirosi îndelung în jur, fără să se grăbească. În cele din urmă, se opri în dreptul sandalelor de mărgele, unde se așeză pe burtă, punând botul între ele. Perfect sincronizate – și evident vorbite între ele – cele două începură să îl scarpine îndelung pe Ralf în spatele urechilor, apoi sub falcile băloase. Când, într-un sfârșit, acesta se declară satisfăcut de tratamentul primit, se ridică și ieși din dressing room, nu înainte de-a înșfăca în drumul lui unul din eleganții pantofi cu toc de metal.

– Sunt curioasă dacă Ralf este genul romantic sau dacă din contră, preferă stilul sălbatic, sparse liniștea împietrită una dintre sandale, numărându-și agale mărgelele din plastic colorat.

Dressing room-ul tocmai își întâlnea noul stăpân.

SFÂRȘIT

Image taken from www.deviantart.com