În mâna dreaptă, am o pipă de lemn de cireș. În stânga, duc o umbrelă cu mâner lung, despre care am primit toate asigurările că nu va încerca să îmi scoată ochii; măcar de ar fi așa.

Mă îndrept cu pași măsurați către ușa în fața căreia așteaptă bățos un sergent îmbrăcat în uniformă simplă, de lucru. Îmi evită timid privirea. Este și normal, doar sunt marele detectiv Bistrovenescu. Știu, am un nume ciudat, în condițiile în care acesta este numele meu mic, cel de familie fiind Falafelus.

Pășesc cu un aer important în camera păzită de conștiinciosul sergent, privind netulburat la harababura din depozitul de marfă. Expresia chipului meu nu lasă să se întrevadă nici o emoție; sunt obișnuit cu astfel de situații.

De la explozia laboratorului științific orbital, nu este zi în să nu se audă de câte un manechin gestant. Umblă vorba că ar fi un soi de epidemie, că de ieri încoace ar fi afectate și plitele de bucătărie. La secție, telefoanele sună neîntrerupt, purtând șoaptele gospodinelor bolborosind înfricoșate despre cimpoaie muzicale așteptând cuminți în cuptoarele aragazurilor să le fie tăiate cordoanele ombilicale din cauciuc flexibil.

Ah, din nou m-am îndepărtat de la subiect; și nici măcar nu mai știu exact ce voiam să vă spun. Probabil că nu era nimic important. Aștept răbdător la intrare pe un scaun de lemn adus special pentru mine ca progeniturii de manechin să i se administreze tratamentul obișnuit. Când în sfârșit gemetele de plastic și de hârtie ruptă încetează, intru și eu, încercând să ignor petele de lipici împrăștiate peste tot. Privesc din cadrul ușii la locul unde arătarea s-a târât să nască. Peste tot zac împrăștiate măruntaie de manechin, semn ca băieții de la secție s-au distrat pe cinste cu aia mică.

Este bine că echipa a intervenit la timp; nimănui nu-i plac cazurile în care băieții întârzie și vreo progenitură de manechin apucă la rândul ei să nască. Din experiență proprie vă pot spune că nu este  deloc plăcut ca în locul exploziei de confeti colorate să te trezești împroșcat cu sânge și așchii de os, fie ele și pe jumătate din plastic.

Îmi pregătesc cu grijă pistolul de serviciu și mă apropii cu pași măsurați de femeia cu gură senzuală și păr de culoarea alunei, ce mă privește apatic cu ochii ei din rășină sintetică de bună calitate. Îi lipesc regulamentar țeava revolverului de frunte, apăsând totodată progresiv trăgaciul armei. În ultimul moment, exact în frântura de clipă dinainte de plecarea glonțului, îmi zâmbește larg, extatic. Închid ochii și îmi feresc fața.

SFÂRȘIT

Image taken from www.deviantart.com