În spațiul meschin de lucru din open space-ul unei firme obscure, un bărbat de vârstă incertă mormăie ceva pentru sine, manevrând stângaci mausul atașat unui laptop antic.
Click, click, zbang! Trosc!
– Nu pot să cred, am pierdut tot ce am muncit de dimineață încoace, spuse omul aproape plângând de furie. Un fapt era cert, lui nu îi plăceau computerele, iar acestea nu îl plăceau pe el. Prefera să conducă ore întregi până la un posibil client decât să trimită prin e-mail catalogul de produse, lucru care îl făcea să nu fie văzut cu ochi buni în rândul șefilor. Clocotind de furie, Robert întinse mâna către telefonul de birou, cu intenția clară să își verse veninul pe cineva (de preferință un junior) de la departamentul de suport IT.
Din păcate, atât pentru Robert, cât și pentru respectivul junior, neplăcuta conversație telefonică nu a mai avut loc, deoarece mausul s-a hotărât să răspundă la agresiune cu agresiune, ridicându-se de pe masă și lovindu-l sacadat de două ori pe proprietar fix în ochiul drept.
Cu claritatea specifică marilor șocuri, împreună cu perfecta stupiditate a gândurilor ce însoțesc aceste momente, bărbatul gândi: “Am senzația că mi-a dat dublu click!”, își spuse el, privind fascinat la mausul ce levita în dreptul ochilor lui, întocmai ca o cobră anorexică.
– Să vezi că îi este frig, mititelu’. Poate vrea să închid fereastra de la stradă, își spuse Robert, chicotind în sinea lui.
Strigatul inuman de durere al zânei ce ocupa cubiculul adiacent îi întrerupse șirul aberant gândurilor. “Sper că s-a lovit tare”, rânji Robert răutăcios. Un fleac de mouse ce te lovește în ochi când dai cu el de masă nu era nici pe departe suficient de important pentru a-i strica bucuria de-a o vedea pe Marie-Jane în suferință. O ura cu toată ființa lui pentru duhoarea trupului ei, bănuit întreținută de unghiile obscen de lungi, lăcuite impecabil de fiecare dată. “Cum dracu’ s-o spăla asta la vulturul bărbos cu unghiile alea?” se întrebase de multe ori Robert împreună cu alți colegi de birou. “Poate o fi posesoarea unui colibri ras, strâmt și nervos, mai știi?!”, a zis rânjind unul dintre ei odată, din dorința de a-l tachina în supărarea lui. Chiar și asa, tot nu ar fi contat. Pleșuv sau bărbos, acel vultur mirosea în zilele de iarnă ca unul împăiat defectuos, iar vara ca unul mort și uitat în soare.
Continuând să țipe din fundul plămânilor, Marie-Jane își smulse căștile din urechi. Robert apucă să audă distinct venind din ele un zgomot infernal, ce culmină cu un pocnet ca de pistol când ambele căști luară foc, împreună cu părul lung al femeii. Bărbatul privi împietrit cum relativ frumoasa lui colegă se transformă într-o torță umană. În următoarea fracțiune de secundă, genele lungi ce sexy ochii lui Marie-Jane se aprinseră cu o flacără galben-roșiatică. “De la rimel trebuie că arde cu steluțe”, mai gândi Robert, reușind totuși se smulgă din starea de blocaj. Cu o mișcare scurtă, își dădu jos sacoul și înveli capul femeii în el, încercând să ignore zbieretele și forța cu care nefericita se zbătea să se elibereze de țesătura ce o împiedica să respire.
Când fosta mimoză reuși în sfârșit să se elibereze, oferi privirii lui Robert o imagine de coșmar; doar două-trei fundițe i-ar mai fi lipsit în păr pentru a fi leit un personaj din desene animate, căruia i-a explodat o roabă de artificii sub fund. Accesul de râs isteric la gândul acestei imagini îl răsturnă la pământ, cu tot cu scaunul din care abia se ridicase. Căzut la pământ avu impresia că aude proverbialele păsărele, cu mențiunea că trilul lor aducea mai mult cu un clopot de tramvai acționat de un psihotic suferind de o crâncenă durere de măsele, apoi realiză că este alarma de incendiu. Nota finală în completarea balamucului o dădu magistral aerul condiționat, ce porni de la sine, suflând aer fierbinte, mirosind puternic a fir electric încins.
În momentele ce urmară, toți cei prezenți în spațiul aglomerat începură să alerge de colo colo, fără vreo țintă precisă, lovindu-se între ei ca bezmeticii, într-o inutilă încercare de a face ceva, orice.
– Am belit belibarezu’, să vezi că au dat rușii cu gaze halucinogene și am luat-o cu toții razna, a fost prima idee ce i-a venit în minte lui Robert pentru a-și explica nebunia din jur lui.
Conta prea puțin în acel moment; gaze halucinogene sau nu; mauși levitând obraznici sau audio players ce iți fac ce i-a făcut Ion Mariei când nu vroia sa presteze sex oral (pentru cei ce nu cunosc povestea, i-a tras-o în conductul auditiv), Robert simți nevoia să părăsească biroul, iar asta cât mai repede. Cu o mișcare bruscă o luă pe Marie-Jane de mână și se îndreptă spre ieșire alături de alți colegi, la fel de derutați ca și ei.
– Evitați lifturile, strigă o voce neidentificată către mulțimea strânsă în dreptul ușilor de la lift.
– Ocupați gările; ardeți în drum și recoltele, strigă altul, prea șocat sau prea imbecil să realizeze gravitatea momentului.
Sau însemnătatea lui, se scutură cu greu Robert din amintiri, continuând să ungă conștiincios cu ulei de cea mai bună calitate lanțul unei drujbe temperamentale, deja foarte nervoasă că întârziase nepermis de mult la muncă. Unele lucruri, pur și simplu, nu se schimbă niciodată.
SFÂRȘIT
Image taken from www.deviantart.com
- Emoționantă
- Fascinantă
- Amuzantă
- Plictisitoare
- Tristă
- Enervantă
Salutare Profesore!
E buna :); imi aduce aminte de stilul lui Vintila Corbu.
Zii inainte ca zici bine!
Mircea