În toată imensitatea pustie, galopa cu coama în vânt, fulgere negre de lumină tremurându-i pe spate. În zare, cât vedeai cu ochii, se profilau dealuri şi munţi nesfârşiţi. Liniştea sfârşitului de lume era întreruptă doar din timp în timp de nechezatul lui ascuţit.

Se opri, coborând-şi capul spre fânul de culoarea sepiei ce-i creştea din pământ până la crupă. Un fâşâit surd îi lovea urechile în muzica vântului printre paie. Dintr-o dată, din mii de depărtări, îi ajunse la urechi ritmul funerar al unei tobe. În ochii lui se reflecta o corabie ce înainta sigur peste preerie. Începu să fugă din nou.

Vâslele băteau iarba în sunetul stătut al tobei şi, la capătul lor, 100 de vâslaşi translucizi se mişcau asemeni unui mecanism implacabil. Peste ei, trona înfricoşător biciuitorul, lovindu-i mereu şi mereu. Niciun cuvânt, nicio respiraţie. Doar toba, vâslele şi biciul cântau acelaşi ritm sfâşietor.

Când calul ajunse în dreptul galerei, biciul se înfăşură dintr-o mişcare în jurul gâtului lui negru, şi, într-o încordare încăpăţânată a muşchilor, fu înhămat.

Mai iute ca gândul, cortegiul zbura peste iarba înaltă, sub cerul gri şi sec.

În mijlocul câmpiei trona un robinet uriaş de alamă. Într-o ultimă sforţare de vâsle şi copite ajunseră lângă el şi calul se prăbuşi înspumat. Din trupul sugrumat începu să crească o femeie cu părul lung, negru, înfăşurată într-o lungă cămaşă albă. Mai mare decât corabia, decât robinetul, decât munţii, învârti dintr-o mişcare tandră roata ruginită şi apa începu să curgă în torenţi. Asurzitoare, îi înveli pe rând gleznele, genunchii, şoldurile şi sânii tari, iar când cada se umplu, lăsă să-i cadă încet de pe umeri veşmântul ud ce pluti apoi translucid înspre nicăieri.

SFÂRȘIT

Recunoștință eternă celor ce lasă un vot și/sau un comentariu :D

Image taken from www.deviantart.com